joi, 18 noiembrie 2010

Ce zici?

Letzby

miercuri, 10 noiembrie 2010

Andra - Something New (official VIDEO) [Full HD] 2010




marți, 26 octombrie 2010

VASLUI- PE VREMURI-VIDEO

INNA - Sun is UP (Official video)

Trei interventii intr-o noapte






În ziua de 25.10.2010 la ora 18.55, în punctul de comandă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt" al judeţului Vaslui s-a primit un apel prin care s-a solicitat intervenţia pentru deblocarea unui bărbat din Bîrlad în vârstă de 64 de ani care locuia într-un imobil situat pe strada Vărăriei. În numai câteva minute, la faţa locului s-a deplasat o autospecială de la Detaşamentul Bârlad, pompierii reuşind să pătrundă pe geam în apartamentul aflat la etajul I. Bărbatul, care era imobilizat din cauza unui handicap locomotor şi suferea şi de deficienţă în vorbire, a fost găsit în dormitor şi i s-a acordat primul ajutor de urgenţă.
Câteva minute mai târziu, la ora 19.08, pompierii de la Detaşamentul Vaslui au fost solicitaţi în satul Oşeşti, unde două persoane erau căzute în beciul unei case din cauza concentraţiei crescute de bioxid de carbon. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de intervenţie şi ambulanţa S.M.U.R.D. de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui, însă cei doi bărbaţi, tată şi fiu, în vârstă de 80, respectiv 53 de ani, fuseseră evacuaţi de serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
La ora 00.17, în dispeceratul unităţii s-a primit un apel prin care a fost anunţat un incendiu la un depozit de furaje în satul Sauca din comuna Laza. Pompierii vasluieni au lucrat timp de aproximativ 1 oră, reuşind să protejeze Şcoala de Arte şi Meserii aflată în imediata apropiere. Focul a distrus aproximativ 2 tone de lucernă şi a degradat alte 3 tone. Din primele cercetări, cauza probabilă a producerii incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere.

joi, 12 noiembrie 2009

Aproape 7 milioane de romani au conturi pe Hi5, Twitter, Messenger


Administratorii retelelor de socializare nu vad insa nici un pericol si spun ca acestea vor revolutiona lumea.

Loredana petrece doua ore pe zi cu prietenii sai de pe Internet. De fapt, pune poze pe site si raspunde la comentarii. Recunoaste ca astfel si-a gasit chiar si dragostea. Iar ca Loredana procedeaza peste 80% dintre tinerii intre 14 si 24 de ani, spun reprezentantii site-urilor de socializare.

Mai mult, administratorii retelelor de socializare sustin ca acestea ar fi un pas urias in dezvoltarea omenirii.

Psihologii sunt insa rezervati si cred ca atunci cand comunicam virtual pierdem din calitatile umane.

Potrivit reprezentantilor retelelor, aproape sapte milioane de romani au un cont pe cel putin un site de socializare. La nivel mondial, numarul posesorilor de conturi este de ordinul sutelor de milioane.